Cum vă tot ameninţam, am sărbătorit oficial lansarea Hypestreet în club Mojo, împreună cu Mono Jacks şi Baddies şi One Day. Şi cu un public neaşteptat de numeros şi entuziast.
După cum se poate vedea mai jos.
I-am plimbat pe Baddies cu metroul, aşa cum au dorit (naivii!), şi mă tem că au rămas traumatizaţi de aglomeraţia de la Unirii, am intrat cu camera peste ei în hotel, nu i-am prea lăsat să respire, dar ei se încăpăţânau să repete we like Bucharest, we like you guys. Politeţe britanică, I suppose.

Concertul l-au deschis The Mono Jacks, trupă indie care au deja un public bine format care îi urmăreşte prin cluburile din Bucureşti şi le cântă versurile, sărind în faţa scenei, aşa cum a fost şi vineri. :) Şi abia şi-au revenit fanii după ţopăiala pe People are afraid, Maria sau Push the Pedal, că au intrat Baddies, pentru care un concert fără zguduirea scenei şi a timpanelor nu e un concert reuşit. Pe cât de strânse la gât le erau cămăşile, pe atât de liberi şi energici au fost în concert.


Citisem o mulţime de critici favorabile scrise despre Baddies în Marea Britanie şi ştiam că toată lumea i-a numit o revelaţie, dar a trebuit să asist la concert ca să mă conving că e aşa. Pentru că sunt mult mai electrizanţi şi autentici live decât în piesele pe care le ascultasem eu acasă.
Ca să vedeţi cum sunt băieţii înafara scenei, şi care sunt deosebirile dintre cei doi gemeni din trupă, stay tuned. Urmează filmările şi interviurile.














Din ce s-a filmat – mare trupa. Sorry I missed it. Ce intentionati sa mai aduceti?