09.03.2010

Un cântec pus pe repeat zile în şir are o evoluţie efemeră. Obsesia iniţială pentru ritm şi versuri se transformă în monotonie, iar dacă procesul se repetă insinuant, la exasperare. De câte ori nu ai făcut acelaşi lucru? Să dezvolţi o mică obsesie ce moare treptat înghiţită de autosuficienţă te transformă într-un suferind de monomanie. Nimic grav, e de părere danezul Ulrik Martin Larsen, care a construit o întreagă cultură utopică în jurul termenului. O colecţie de obiecte create prin repetiţia aceluiaşi proces, ce sfidează graniţele designului şi încorporează vestimentaţia şi accesoriile într-un tot unitar. Ulrik Martin Larsen iubeşte moda, dar se opune cu vehemenţă tendinţelor care dispar imediat după consum. Aşa că, îndrăzneşte să le demonteze şi să definească cel mai important trend, singurul realmente original: devotamentul, obsesia neconsumată pentru artă.

Lupul Moralist: Lucrezi ca freelancer în designer vestimentar şi eşti totodată designer de costume, fotograf şi ilustrator. Cum ai început şi care a fost background-ul tău înainte de asta?
Ulrik Martin Larsen: Am 34 de ani şi sunt artist. Locuiesc şi lucrez în Copenhaga. În vara lui 2008, am absolvit Şcoala Daneză de Design şi m-am specializat în design vestimentar. A fost un moment mai mult decât oportun, de atunci am avut privilegiul de a lucra în cele mai diferite medii şi am reuşit să îmi canalizez aspiraţiile artistice şi în alte direcţii. M-a ajutat foarte mult şi Fundaţia Daneză pentru Arte…Mă simt conectat la fiecare aspect al procesului creativ şi încerc să experimentez cât mai mult. Această sete şi curiozitate mi-a deschis ochii minţii şi mi-a permis să îmi amplific viziunea de la an la an.
LM: Care este filosofia ta?
UML: Să găsesc provocări cât mai mari. Cu fiecare proiect, încerc să asimilez ceva nou şi să fac un pas înainte. Nu mă consider nicidecum un expert în materialele şi tehnicile pe care le utilizez, însă e, cu siguranţă, polivalenţa e un avantaj considerabul.
citeste mai mult
Posted by Lupul Moralist in art, visual|
08.03.2010
Concurs, mare concurs! For all you hypesters, Buyhand pune la bătaie această broşă superbă. Ca să o câştigaţi, trebuie să ne trimiteţi, într-un comentariu la acest articol, o fotografie cu ţinuta voastră favorită de pe un site de street fashion (ex: www.lookbook.nu, www.hel-looks.com), care să fie accesorizată cu ochelari. Deadline: 15 martie.

Concept Buyhand: Totul a început din dorinţa de a avea accesorii personalizate, unicat, care să se potrivească oricărei ţinute şi în orice ocazie. Iniţial obiectele erau purtate doar de noi, apoi de prietenele noastre care ne-au încurajat să creăm acest blog, şi astfel să împărtăşim cu restul lumii pasiunea noastră. Accesoriile prezentate sunt lucrate manual din materiale diverse şi de bună calitate.
Buyhand sunt Oana şi Maria, care ne-au răspuns la câteva întrebări..
citeste mai mult
Posted by Lupul Moralist in art, visual|
04.03.2010

Deseară, 4 martie, la ora 18.30, are loc vernisajul expoziţiei foto Radu Afrim, cu ocazia lansării numărului 2 al revistei de fotografie citeste mai mult
Posted by Pisica Nemernica in art, street, visual|
04.03.2010
În livada lui Nicolas Gouny inimile cresc precum portocalele, în copaci. La apus, iepurii de câmp şi gărgăriţele îşi odihnesc ochii miraţi pe revărsările calde de oranj, roz turbat şi violet, aşteptând binecuvântarea zânelor nopţii, care încep să îşi ia, diafan, zborul. Când clarul de lună luminează albăstriu peste câmpuri, livada se umple de licărirea molcomă a fulgilor de zăpadă şi de strălucirea spiţelor bicicletelor zburătoare. O pisică neagră traversează unduitoare iarba, fluturii de noapte îşi încep zborul bezmetic, iar veveriţele se retrag printre inimi, pe ramurile pomilor fermecaţi. Încă puţină culoare şi decorul se transformă într-o dimineaţă ireală, eterică, în care făpturile se minunează de serenitatea ce le înconjoară cu fiecare rază de soare desenată pe cer. Nicolas Gouny ilustrează cele mai frumoase poveşti pentru copii cu cele mai încântătoare culori şi personaje. Mirajul lor nepământean, desprins dintr-o lume în care întunericul şi lumina nu sunt forţe antagonice, ci doar contraste ale frumuseţii, poate fi admirat şi în Bucureşti, la Galeria de Artă Digitală 115.


Lupul Moralist: Care e background-ul tău în arta digitală şi când ai devenit interesat de ilustraţie?
Nicolas Gouny: Ilustraţia mi-a atras atenţia acum patru sau cinci ani. Arta digitală, în schimb, e o descoperire recentă. Am învăţat totul singur, sunt autodidact. Am început să ilustrez pentru soţia mea, primele desene au fost un cadou pentru ziua ei de naştere, însă nu mi-am imaginat niciodată că asta va deveni profesia mea. Viaţa e ciudată uneori. Nu am studiat arta, ci economia şi literatura, dar sunt foarte mulţumit că lucrurile au ieşit aşa.
citeste mai mult
Posted by Lupul Moralist in art, visual|
02.03.2010
RIP your heart out, dear, pare ea să spună, din fiecare fotografie, din fiecare scâncet imprimat pe film. Aşa o văd, aşa mi-o imaginez pe Alison Brady. Running with scissors from reality.
Was it the blindness that killed her?
“Creez ca să stimulez dorinţe inconştiente, ca să aduc la suprafata emoţii intime, ghidate de o dinamică ce balansează între realitate si fantezie”, spune newyorkeza Alison Brady despre fotografiile ei.
the pain of consience?
or her job?
citeste mai mult
Posted by Lupul Moralist in art, visual|